Drumul catre profit

Cu totii pornim de undeva, dar niciodata din top. Daca nu agreati ideea de a porni de jos si a va croi drumul ascedent pe scara pokerului, dati-mi voie sa va prezint alternativele. Una ar fi sa incepeti in top si sa va croiti drumul in jos. Nu este un proiect placut, insa am trait suficient ca sa vad tineri jucatori patind-o iar si iar.

Marii muzicieni nu au inceput luand in maini violoncelul, ocupand un loc in Orchestra Simfonica Londoneza in nici o saptamana si devenind legende. Este nevoie de antrenament. Nu te trezesti pur si simplu intr-o dimineata ca ai vrea sa alergi pe distante lungi, intri in Maratonul din Boston la pranz si castigi titlul de cel mai bine pregatit atlet seara. Ai nevoie de antrenament. Trebuie sa experimentezi alergarea, sa inveti cand sa accelerezi si cand sa incetinesti, cum sa ai tact si cum sa dai tot ce ai mai bun. Eu stiu cum e. Am fost un mare atlet in colegiu, dar nu am ajuns asa peste noapte. A trebuit sa pornesc de undeva.

Uitati cum se iau banii. In poker, nu decizi ca ai un oarecare talent la joc, te asezi apoi la masa cu cea mai mare limita din Las Vegas si incepi sa le iei toti banii profesionistilor in prima saptamana, dainuind ca superstar timp de ani si ani. Da, e o fantezie, dar nu se intampla niciodata asa. Eu am invatat poker pe sosea, de-a lungul potecilor prafuite din Texas. Erau pe atunci niste jucatori remarcabili si de la ei am invatat. Dar nu as fi supravietuit niciodata fara a intalni si adversari slabi. Mi-a luat ani intregi pana cand am fost pregatit, iar bankrollul meu a devenit unul potrivit meselor din Las Vegas. Am invatat pe drum. Si mi-a mers din ce in ce mai bine.

Inca imi amintesc o conversatie pe care am avut-o prin anii 60 cu Carl, un jucator prolific ce parea impresionat de stilul meu si credea ca sunt gata sa incerc Las Vegasul. “In Vegas sunt niste jocuri frumoase. Destul de grele, dar merita tot efortul daca poti rezista cateva maini. Trebuie sa platesti pretul de-a lungul drumului, si Doyle, eu cred ca tu l-ai platit.” Nu am tinut cont de sfatul lui Carl timp de vreo doi ani, dar apoi mi-am dat seama ca avea dreptate. Vegasul era aspru si m-a lasat falit de vreo doua ori pana cand am ajuns sa ii simt suflul, iar apoi nu am mai privit in urma.

Celebritate instantanee. Astazi vad jucatori tineri aducand cu ei averi intregi la masa, incercand sa obtina celebritatea instantaneu, la primul contact cu pokerul, pentru ca apoi sa cada lati. Curand visele lor apun si sunt uitate. Iar apoi nu-i mai vezi. Ma intreb cati dintre acesti jucatori ar fi reusit daca ar fi urcat pe scara pokerului cu atentie, invatand comfortabil la limite mai mici, decat sa se urce pe cea mai inalta balustrada si sa isi piarda echilibrul.

Ceea ce eu numesc “jocuri de cursa lunga” (road games) nu sunt neaparat jocuri distante, asa cum au fost pentru mine in Texas. Poate veti putea gasi echivalentul lor pe internet sau intr-o vineri seara la prietenul tau Fred acasa. Oriunde ai gasi acest echivalent, profita de cursul de initiere.

Doyle Brunson
Traducere si adaptare din Pokerplayernewspaper.