obs

Entryul asta trebuia sa fie un adaos la cel cu pliantele scientologice.
Intamplarea povestita aici este la fel de discutabila moralmente si ar putea zburli parul de pe spatele multor puritani.

Cu ani in urma, locuiam impreuna cu o mare si buna prietena, Dodo. Dodo era o mare iubitoare de animale si de oameni, blanda, sensibila si foarte foarte inteligenta, mai inteligenta decat 99% din barbatii inteligenti pe care i-am cunoscut. Cunoscatoare de literaturi, culta si cu un ascutit spirit analitic. Ma gandesc adesea cu mare drag la ea si e una din fiintele careia si acum i-as da tot ce am daca ar avea nevoie.
Pe vremea aia aveam o editura care, ca orice editura (si mai ales ca o editura condusa de mine, o persoana fara simtul afacerilor), mergea cand prost cand mediocru. Spargeam banii facuti pe carti imposibile (fondasem "Colectia de Un Leu", destinata literaturii de debut, unde scoteam tiraje de 5000 exemplare pe poezii pe care nu le citea nimeni)... In sfarsit, nu stateam bine cu banii. Preferam sa ma intorc pe jos acasa decat sa iau un taxi. Nu muream de foame, dar nici nu cred ca se putea spune ca avem tot ce-mi trebuie.
Intr-o seara, ma intorc acasa lihnit de foame. Deschid frigiderul si... cad in cur de mirare: pe toate rafturile lui erau aliniate frumos calupuri mari de branza. Vreo zece piese imense. In rest, nimic de mancare.
Eu nu-s mancator de branza, branza e pentru mine un adaos recalcitrant la o masa normala.
Dodo era si ea acolo, intr-un colt al bucatariei, se facuse mica si ma privea cu ochi speriati si emanand ambiguitate, ca atunci cand ai facut o shotie si nu stii cum o sa fie privita; cu umor sau furie.
"Ce-s astea." intreb.
"Branza" imi raspunde cu un glas mic, parca imi facea un test de acuitate auditiva.
"Fuck! De unde atata branza?"
"Am cumparat-o", zice ea.
"Wooooooot!?" Stiam ca banii nostri cam aia erau. Cheltuise toti banii pe branza aia!!!
"Nu te enerva. Stai sa-ti explic!" imi spune ea.
Banuiam ca o sa urmeze o cearta, dar eram si stupefiat. Dodo nu era nici nebuna, nici fanatica dupa nici o branza din lumea asta, oricat de buna, si nici pusa pe farse de-astea sadice nu se dovedise vreodata. Era o cumintica si niciodata nu sarise calul.
Accept sa ascult povestea, dar eram 100% ca e imposibil sa-mi spuna ceva care sa ma impace cu situatia.
Si mi-a povestit urmatoarele:
Iesise la cumparaturi, la parterul blocului. Magazinele inca nu erau inundate de haleala ca astazi, capitalismul inca se zbatea sa iasa de sub papucul sistemelor de aprovizionare deficitare comuniste. Era in ultimii ani ai lui Iliescu, fesenistii inca zvacneau din copite, pensionarii inca stateau de placere la cozi (cu toate ca era lapte din belsug, ei asteptau dimineata la clasicul rand din spatele alimentarei).
Dodo si-a facut lista de cumparaturi si a iesit. La primul magazin, branza! Calupuri asezate improvizat intr-o lada pe tejghea si o coada deja formata.
In timp ce astepta sa-i vina randul, in spatele lui Dodo, cateva feseniste batrane palavrageau. Despre animalele capitaliste care vor duce tara de rapa, despre ce noroc avem noi cu Iliescu la putere, despre cat de bine era pe vremea lui Ceausescu, despre faptul ca tinerii de astazi si-au pierdut tot respectul - genul asta de teme. E in regula sa stii ca asa ceva se discuta in unele cercuri. Dar sa fii obligat sa asculti la coada in urma ta asa ceva cred ca deja devine extrem de frustrant.
Ca urmare, ajunsa in fata, Dodo a cumparat TOATA branza din stocul magazinului, cu ultimii nostri bani! Ce cotcodaceala! Ce blesteme si scandal pe batranele feseniste care au spart indignate coada la care statusera de pomana!

Am sarutat-o surprins si in culmea fericirii. N-as fi putut gasi o solutie mai buna la problema branzei din raft. In seara aia am adormit amandoi zambind, gungurind ghiftuiti cu branza si visand la o lume mai buna.