obs

Acum vreo saptamana am scris o proza scurta, un pseudo-reportaj despre orasul Iasi in sarbatoare (au fost Sarbatoarea Sfintei Parascheva si Sarbatorile Iasului simultanisch).
Astazi am citit pe blogul unui amic o stire, un fapt divers petrecut la racla cu moastele Sfintei.

Proza mea are un final mitologizat, proiecteaza orasul pe un fundal cosmic si metafizicoid. Dar... citind stirea de azi am realizat ca O SINGURA PROPOZITIE din stirea aceea bate la fund toata proza mea la capitolul asta. Realitatea, iarasi realitatea, e mai puternica nu numai pe teritoriul ei, limitat la un prapadit de Universuletz de 15 mld ani-lumina, ci si pe teritoriul de necuprins al artei! De ce se baga peste mine? Nu poate ramane acolo, cuminte, in cutiuta ei?

Din ratiuni comparative, iata mai intai proza mea:

Iasi. 15 octombrie 2008. Sarbatoarea Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitana. Sute de mii de pelerini se afla in oras imbulzindu-se pretutindeni. Obiecte inutile in vitrine prafuite pe stradute altadata pustii sunt acum privite de mii de ochi zilnic. Mancare gatita la tarabe improvizate: carnati, mici (un fel de carnaciori batrani, in pielea goala). Dimineata, mii de cuiburi umane abandonate; adica acele locuri ciudate de pe asfalt, aflate in locuri mai ferite, unde nu stii de ce si cum dar esti sigur ca peste noapte a dormit un om: o dara cat palma de lichid misterios care nu se mai usuca niciodata, niste hartiute, o carpa nedefinita, praful ordonat concentric ca faina de sub turta sau ca pilitura de fier magnetizata de un fenomen rotatoriu... Cainii urbei sunt stupefiati iar boschetarii umbla cu o aroganta ranita, ca niste specialisti ignorati: ei sunt cunoscatorii, campionii locuitului 24 din 24 pe strada: pelerinii? Niste amatori. Sa nu pleci o saptamana din "centru" nu e usor. Plimbaretii de duminica au rutine simple, scurte. Dar ei! Ce perioade vaste definesc evolutia lor! Obiectele care produc, laolalta, notiunea de oras sunt pentru ei simplul si imensul mobilier al unei garsoniere de dimensiuni cosmice.
In spatele unui chiosc de placinte s-a starnit un micro-Coliseum ad-hoc: patru caini neverosimil de diferiti unul de celalalt ca aspect au atacat un domn in costum negru si pantofi prafuiti care se apara stangaci cu geanta si o sacosa plina cu poze. Cativa boschetari tineri si svelti privesc sarja insiruiti pe jos la perete si respirand urgent din pungile cu diluant. Un caine mic ataca cel mai serios, la picioare; ceilalti latra excentric, calm, profesional: stiu din experienta ca nu se vor putea niciodata hrani din carnea celor pe care ii vaneaza curent pe potecile inflamate ale metropolei.
E miercuri dimineata, dar cetateni stanjeniti umbla printre tarabele negustorilor ambulanti cu priviri de chiulangiu: ar trebui sa fie la munca dar au iesit in toiul zilei in oras pentru ca e sarbatoare si pentru ca planuisera sa iasa "pe la un miercuri". Nu le e foame, dar stiu ca trebuie sa consume mici si sa bea bere. Multi nu au baut bere de luni de zile, altii nu beau bere dimineata, dar astazi depasesc cu totii de nevoie acest post natural si, asezati pe banci de lemn in larga terasa luminoasa, introduc in sila sub nasurile in forma cifrei 4 materie nutritiva tratata termic discutand despre iminenta crizei economice declansate cu ceva timp in urma.
Un politist de circulatie munceste la o problema pe care nu o va rezolva niciodata. Oricate masini elibereaza din gheara intersectiei, fluviul nu seaca. Placutul sentiment de implinire nu-i este dat sa-l simta. Si chiar daca o clipa-i dispar din perspectiva masinile, degeaba: e suficienta una in plus, intarziata, sa-nlocuiasca pacea instaurata. Fluviul formeaza o bulboana in jurul lui. "De ce sa dirijez?" se intreaba el. "Cati din cei care trec pe aici au cu adevarat un motiv serios sa se imbulzeasca? Si daca au un motiv serios: este el cu adevarat serios? Ce criterii folosim? Sunt ele comune si mai ales: sunt conforme cu criteriile adevarului obiectiv?" Nu fac ironii, acestea sunt intr-adevar ganduri aparent complexe pentru tartacuta unui politist de circulatie, dar nu va lasati inselati: un gand profund trece foarte usor printr-un cap simplu si foarte greu printr-o tastatura complicata. "Nu cumva... nu cumva, de fapt, ei nu merita sa fie dirijati? Nu cumva drumul lor e gresit si eu li-l usurez? Nu sunt eu aici un ospitalier Cerber care cu absorbanta indemanare si rutinat sistem fluidizez o prabusire pe neagra poteca cu miros de pene arse??? Sa-mi bag **** daca nu!" striga in gand politistul si lasa deodata mainile in jos, ca dupa o crima pasionala. Isi aminti un citat din Alvin Toeffler: "Civilizatia moderna e o masina care se indreapta cu viteza maxima si acceleratia blocata spre prapastie si ocupantii se bat intre ei pentru locurile din fata". "Va fi si un proces de la Nuernberg pentru contraventii marunte!!! Acolo voi da si eu seama", gandi speriat politistul. Uniforma lui scrobita ascundea un trup tanar si proaspat de efeb din care abureau deopotriva dorinte si ganduri, spaime si tupee. In jurul lui masini intrebatoare il asteptau sa gesticuleze conform conventiei de toti stiuta. Dar el se oprise, se afla in sezut, cu picioarele incrucisate, cu palmele deschise in sus, sprijinite pe genunchi. Inchise ochii si in jurul lui, ca in jurul oricarui om care a devenit Zen, lumea incepu sa se ordoneze concentric, in cercuri din ce in ce mai largi, pana cand insesi marginile salbatice ale Universului se simtira convocate la o intrunire geometrica obligatorie.
In plin centru de pelerinaj crestin, un politist intrase in Zen! Evident ca a fost imediat inlocuit si convocat la sectie unde a venit in acelasi costum albastru, dar in picioarele goale si cu o ghirlanda de flori rosii in jurul grumazului. Era de-acu-nainte deasupra mustrarilor...

Iasi, urbe vibranta, centru spiritual! Mecca a crestinilor, Tibet al islamistilor, Roma a buddistilor, slava tie!
In jurul unui chiosc de placinte, asfaltul e plin de poze color infatisand oameni pe care nu-i cunoaste nimeni.

Si acum, iata propozitia care bate la fund orice imaginatie:

"...Mulţimea se călca în picioare să ajungă şi să atingă moaştele aflate într-o cutie cu pereţi de sticlă. Dintr-o dată apare a femeie cu o pungă imensă de plastic, inscripţionată ARIEL...

Femeia venise cu sacosa inscriptionata Ariel deoarece in ea cara lenjerie apartinand prietenelor bolnave din sat si care ar fi vrut ca acestea sa ajunga la moaste. Dar motivele nu mai conteaza, imaginea e mai percutanta decat un film din perioada buna a lui Charlie Chaplin.

Deci, o sfanta crestina se prezerva cu serenitate in racla ei, cand deodata, in preajma ei, apare Ariel. Pentru cine nu stie, Ariel este uneori numele unui demon din ierarhia crestina, importat din mitologia Asiei Mici (Ahriman), invocat adesea de cochetzii materiei negre (vezi Cornelius Agrippa), sau este cel putin numele gnostic al Creatorului (gnosticii fiind crestini repudiati de biserica oficiala). Imaginati-va forta acestei imagini. Pe teritoriul domestic al unui lacas de biserica romaneasca apare Ariel, in fata Sfintei Parascheva, la o intalnire cosmica. Nu-mi imaginez ce se putea intampla daca in racla aceea ar fi existat cu adevarat moastele unei sfinte reale si nu un morman de cenusa bine impodobita!!!

Cum putea sa-mi treaca prin minte asa ceva? Ce inspiratie perfecta trebuia sa am ca sa aduc in fata moastelor o deitate din copilaria religiei care astazi isi da duhul racnind?
Et harum quidem rerum facilis est et expedita distinctio wtf omg.